Se afișează postările cu eticheta yoga. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta yoga. Afișați toate postările

duminică, 28 iunie 2020

Încerci să scapi de kilogramele în plus? Iată greșelile pe care trebuie să le eviți!

Dacă stăm să ne analizăm fiecare pas pe care îl parcurgem pentru a ajunge la silueta mult dorită, vom realiza că avem multe greșeli ce ar trebui îndreptate cât mai rapid. Multe dintre aceste greșeli sunt legate de alimentație, incluzând, în general, consumul prea mare de calorii, chiar și consumul prea mare de carbohidrați si consumul insuficient de proteine și să nu uităm de exagerarea cu alimentele „sănătoase”, bogate în calorii, precum nucile.



Recunosc că eu am făcut foarte multe greșeli ce țin și de zona de fitness, ce au ajutat la creșterea în greutate. De necrezut, nu? Ca să nu mai ajungă nimeni la acest rezultat, aceste sunt greșelile pe care trebuie să le evitați și voi:

1. Ignori alimentația corectă
Exercițiile de yoga au fost primii mei factori de ajutor în lupta cu kilogramele în plus. Cu trecerea timpului, nu am făcut sporturi de echipă, nu am făcut foarte multe exerciții afară, așa că am vrut să găsesc ceva să îmi placă, iar yoga a fost ceva ce m-a atras.

Mi-a plăcut foarte mult, pot spune că am iubit orele de yoga, chiar ajunsesem să mă duc de aproape șase ori pe săptămână, dar nu era suficient, nu se observa o schimbare în legătură cu kilogramele mele în plus. Dacă nu ajungi să depui 100 % efort în munca ta, nu vei ajunge niciodată la greutatea ideală pentru tine.

 >> Cum poți slăbi 47 kg fără diete sau exerciții fizice

Am eșuat în lupta cu kilogramele pentru simplul fapt că în tot acest timp am considerat că pot mânca orice si acest lucru este total greșit. Pentru a-ți menține greutatea nu poți să exagerezi cu mâncatul pentru că, dacă vei face asta, vei ajunge să adaugi și mai multe kilograme.

2. Faci doar exerciții cardio
Am făcut doar exerciții cardio, dar acest lucru nu m-a ajutat să pierd kilogramele nedorite. Un bun prieten mi-a sugerat să încep să fac mai puțin cardio. I-am urmat sfatul așa că am început să fac jogging și să revin la yoga o dată pe săptămână, poate chiar de două ori. Concentrarea pe care am pus-o pe aceste exerciții de cardio nu m-a ajutat să ajung la masa musculară de care aveam nevoie pentru arderea caloriilor. De asemenea, după executarea doar a exercițiilor de cardio am ajuns să îmi urăsc antrenamentele.

Ridicarea greutăților construiește o masă musculară sănătoasă pentru organismul tău, care crește rata metabolismului. Pe lângă acest aspect, ridicarea greutăților face pierderea în greutate mult mai ușor de realizat.

Desigur, dacă efectuăm doar un tip de cardio este o greșeală similară. Organismele noastre ajung să se obișnuiască cu exercițiile executate. Dacă lucrăm doar pentru cardio, corpul nostru va folosi mai puțină energie dacă ținem întotdeauna același ritm. Dacă îți place să alergi mixează prin schimbarea intervalelor și a ritmului pentru a începe să vezi schimbări la corpul tău.

3. Faci exerciții care nu îți plac
După exercițiile de yoga, am început să fac jogging pentru că este ieftin și ușor. M-am apucat de mers și cu bicicleta și staționam doar atunci când ploua. Aceste antrenamente m-au plictisit maxim, după un timp, și pot spune că nu m-au inspirat deloc să lucrez.

Este important să găsești activități fizice de care să te bucuri în adevăratul sens al cuvântului și să aștepți cu nerăbdare să le faci iarăși. Dacă te obligi să faci exerciții care nu îți plac, probabil că nu vei fi decisă să rămâi pe acest drum.

Dacă ne gândim mai bine, a fi sănătos înseamnă a fi fericit. În caz că ești nemulțumită de antrenamentul pe care îl faci, poate apărea mai mult stres, iar stresul cu siguranță nu te va ajuta să slăbești.

4. Lucrezi doar cu greutăți
M-am gândit că trebuie sa mă concentrez pe formarea forței. Cu siguranță acest lucru mi-a stârnit obsesia de a lucra cu gantere, dar fără a face suficiente exerciții cardio. Într-un final am ajuns să câștig mai multe kilograme, nu doar masă musculară.

În timp ce ridicarea greutăților mărește metabolismul și rata de ardere a caloriilor și îți poate transforma corpul, o parte a antrenamentului are o intensitate mult mai mare.

Am adăugat la antrenamentele mele săptămânale o intensitate din ce în ce mai mare a acestora, iar acest lucru m-a ajutat să elimin acele kilograme în plus.

5. Faci eforturi prea mari
M-am gândit că, dacă aș face antrenamente mai intense, aș arde mai multe calorii. Dar eforturile intense, depuse în fiecare zi, mi-au intensificat pofta de mâncare atât de mult încat am ajuns să depășesc numărul caloriile mele zilnice.

Dacă ajungi să treci peste antrenament și să faci mai mult decât trebuie, devii mai obosită pentru restul antrenamentelor, iar acestea devin mai dureroase de la zi la zi și pierzi forța si rezistența de care ai nevoie. Acest antrenament, mai brutal, vă poate produce răni. Dacă ajungi să te rănești trebuie să iei o pauză de cel puțin două săptămâni, iar acest lucru are ca rezultat adăugarea unor kilograme nedorite.


Antrenamentele intense sunt minunate de câteva ori pe săptămână, dar cel mai bine este să le amesteci cu antrenamentele ce necesită o intensitate mai mică, precum și adăugarea în program a unor zile de odihnă.

6. Nu ai destulă varietate
O altă greșeală pe care obișnuiam să o fac este aceea că urmam același traseu de alergare sau că întotdeauna am lucrat cu aceeași pereche de gantere. Una dintre cele mai mari greșeli este că oamenii fac același lucru de fiecare dată când fac sport.

Pentru a obține rezultate trebuie să schimbi antrenamentele, altfel progresul în ceea ce privește câștigul de mușchi, pierderea în greutate sau oricare ar fi obiectivul tău, se va opri.

7. După ce o zi întreagă stai, te apuci să faci un singur exercițiu
Am un exercițiu pe care îl fac dimineața, mă duc la alergat sau mă duc la o sală de fitness și termin antrenamentul în 30-60 de minute, apoi stau la birou restul zilei. Acel antrenament a fost minunat pentru arderea caloriilor și pentru definirea musculaturii, dar o zi de muncă de opt ore sau mai mult nu m-a ajutat deloc.

Ora ta în sala de fitness va contribui foarte mult la consumarea zilnică de energie. Este important ceea ce faci în celelalte 23 de ore ale zilei, acestea au un impact mult mai mare în consumarea energiei. Monitorizarea pașilor tăi de zi cu zi este o modalitate excelentă de a te asigura că ajungi la partea în care o să scapi de kilogramele nedorite. Trebuie să faci cel puțin 10000 de pași pe zi pentru pierderea în greutate.

8. Faci exerciții prea des
Când am început lupta mea cu kilogramele, am crezut că mai mult ar fi mai bine. Așa că m-am decis să lucrez în fiecare zi. Nu era prea mult doar pentru corpul meu, ci și pentru mintea mea. Am început să mă tem de treaba asta și m-a făcut să renunț complet, ceea ce clar nu m-a ajutat să scap de kilograme.

Excesul de exerciții fizice poate crește prea mult nivelul de cortizol și îți va împiedica progresul pe care îl ai în scăderea greutății. Cortizolul este un hormon de stres care se transformă în grăsimea de pe abdomen. Este important să găsești un echilibru în exerciții și să acorzi suficient timp corpului tău pentru a se recupera.

9. Faci antrenamente de lungă durată
M-am gândit să mă înscriu la un semi-maraton care să mă motiveze să rămân cu un antrenament consistent, dar antrenamentul lung mi-a luat toată energia așa că tot restul zilei a fost de odihnă. Senzația de oboseală și energia scăzută m-au făcut să ajung la dulciuri. Pentru că lucram atât de mult, am simțit că am libertatea de a mânca tot ce îmi doream.

Ce este mai rău este că munca în exces poate provoca corpul tău să devină catabolic (descompunerea țesutului muscular). Dacă se întâmplă acest lucru deveniți mai lipsiți de energie de la antrenament la antrenament. Sfatul meu este sa stai o oră sau o oră jumătate între antrenamentele tale.

Dacă o să urmezi aceste sfaturi sunt sigură că vor apărea rezultatele pe care ți le doreai pentru silueta ta.

vineri, 27 martie 2020

Un tip vine și îsi găsește soția dezbrăcată pe hol: "Ce faci dragă, întrebă soțul? Uite dragul meu, am facut yoga"

Un tip vine și îsi găsește soția dezbrăcată pe hol făcând spagatul.
- Ce faci aici dragă, întrebă soțul?
- Uite dragul meu, am facut yoga, aici pe hol și numai pot să mă ridic că mi s-a lipit păsărica ca o ventuză de gresie.
Încearcă tipul sa o ridice, nu reușește! Cheamă și vecinul să-l ajute, nimic.
 Nu ai un ciocan să spargem gresia din jurul păsăricii, întrebă vecinul?
- Esti nebun? Zice soțul... O placă mă costă 150 euro! Mai bine mă duc să chem salvarea! Pleacă tipul și când vine, vede ca vecinul se juca tzatzele nevestii.

>> Cum să slăbești 26 kg și să începi din nou o viața normală ➥

- Tu ce faci acolo, mă?
- Păi m-am gândit să o excit... să se umezească... poate putem să o împingem în bucătărie, că acolo e gresia mai ieftină.😀😂😁
Este un banc tratati-l ca atare!

Citește și:

miercuri, 13 noiembrie 2019

Cum își menține silueta fotomodelul Elsa Hosk. Iată secretele sale

Fotomodelul și îngerașul Victoria’s Secret Elsa Hosk, a împlinit 31 de ani în urmă cu doar câteva zile, pe 7 noiembrie. Adepta unui stil de viață sănătos, nu este de mirare că Hosk a atins pragul vârstei de 30 de ani în cea mai bună formă fizică a sa din toate timpurile. Silueta suplă și tonifiată ne-a făcut să ne întrebăm care sunt secretele fotomodelului în ceea ce privește menținerea unui corp de invidiat.

Elsa nu termină nicio sesiune de antrenament fără câteva minute de stretching- o disciplină perfectă pentru o reparare completă a țesutului muscular, pe care fotomodelul o numește „o conexiune între trup și suflet”. Streching-ul conturează o siluetă alungită și suplă.

O dietă plant-based
Hosk a mărturisit că urmărind seria Netflix  „The Game Changers” a decis să adopte o dietă plant-based. Scopul este acela de a utiliza în alimentația de zi cu zi de cât mai puține produse ce pot fi dăunătoare pentru animale, dar și pentru mediul înconjurător. Modelul a mărturisit pe Instagram, cu ceva timp în urmă, că efectele pozitive asupra corpului sunt vizibile.

>> Cum să slăbești 43 kg și să începi din nou o viața normală >>

Se antrenează de două ori pe zi
Nu este nicio noutate că fotomodelele se antrenează zilnic, ba chiar de mai multe ori pe zi. Acesta este și cazul Elsei, astfel încât și ea se antrenează o dată dimineața, când preferă sesiuni cardio, și o dată seara, când optează pentru yoga sau stretching.

Își variază antrenamentele
Doar la o privire aruncată pe profilul său de Instagram, este evident că Elsa este o fană a sporturilor, oricât de periculoase și nonconformiste ar fi. Astfel, fotomodelul are rareori două antrenamente la fel. Alături de Megan Roup, fondatoarea The Sculpt Society, Hosk a reușit să întocmească un plan de antrenament fitness, combinat cu un dans cardio, care lucrează toate grupele musculare, de la abdomen până la fesieri.

>> Cum să slăbești 43 kg și să începi din nou o viața normală >>

Jucând baschet
Fană înrăită a basculului încă din copilărie, Elsa nu și-a uitat vechile pasiuni nici la maturitate. Acest sport o ajută să se detensioneze și să se relaxeze și în același timp, îi sculptează o siluetă de invidiat.

Citeste si: