vineri, 12 noiembrie 2021

O tânăra i-a scris sotului ei o scrisoare în care i-a spus că s-a săturat de el și că l-a părăsit


Toate femeile sunt geloase sau îngrijorate, la un moment dat în viață, că iubitul sau soțul nu ar fi tocmai ușă de biserică.
Așa începe și povestea unei femei care a vrut să-i facă soțului ei testul suprem. Tânăra i-a scris o scrisoare în care i-a spus că s-a săturat de el și că l-a părăsit, a lăsat-o la vedere, apoi s-a ascuns sub patul din dormitor. Bărbatul a ajuns acasă, a citit scrisoarea, a scris ceva, apoi a început să cânte și să danseze. Și-a luat telefonul și a sunat pe cineva.


“Bună, iubito, tocmai îmi schimb hainele și vin la tine. Cât despre proasta cealaltă, s-a prins în sfârșit că îmi băteam joc de ea și a plecat. Am făcut o greșeala imensă când m-am însurat cu ea. Îmi doresc să te fi întâlnit mai devreme. Ne vedem în curând, iubito!”, a spus soțul femeii, apoi a părăsit camera.
Plângând, femeia a ieșit din ascunzătoare și a citit ce i-a scris soțul ei: “Ți se vedeau picioarele, idioato. Mă duc după pâine”…😆😇😅
Este un gluma tratati-o ca atare!

Mama încearcă să-şi consoleze copilul:
– Nu mai plânge, Bulişor.
– Ba plâng! Că eu dormeam cu bunica!
– Ei, lasă, acum ai să dormi cu mine.
– Da, dar bunica mă ţinea de “dinainte”.
– Lasă că te ţin şi eu.
– Da, dar tu nu ai Parkinson!😆


În noaptea nunţii soţul îi mângâie soţiei burta şi apoi îi zice duios:
– Acesta este domeniul meu, aici am să “sădesc cartofi”.
Şi a adormit… A doua noapte la fel o mângâie şi îi spune mieros:
– Aici voi “pune varză”.
Şi iar adoarme. În a treia noapte, înainte ca soţul să spună orice, soţia zice :
– Auzi mă, agronomule, dacă în seara asta nu plantezi un “morcov”, să ştii că eu dau “câmpul” în arendă!😇
Sunt bancuri si trebuie tratate ca atare!

Citeşte şi:

luni, 8 noiembrie 2021

Topul celor mai bune glume despre Black Friday!


”Reduceri masive la Petrom de Brack Friday: benzina se va scumpi cu doar 10 bani!”

”Ce aș vrea să vă întreb: aveți cumva idee, anul ăsta Black Friday-ul catolic pică în aceeași zi cu Black Friday-ul ortodox?”

”Mihaela Rădulescu o să-și facă Black Friday-ul la Monte Carlo, iar Gigi Becali la Muntele Athos.”

”În Teleorman se sărbătorește Black Sunday, dar nu e cu cumpărături, e cu voturi.”

”La economatele din sectorul 5 fiecare vineri e Black Friday.”

”Biserica a promis că de la anul o să participe la Black Friday cu niște moaște care iartă păcate cu 25-40% mai grele sau iartă două păcate la o singură coadă.”

”Consiliul de Administrație al hoților de buzunare anunță cu regret că ei nu-și permit să facă nici o reducere.”

”De ce se numesc în România ”Black Friday” zilele cu reduceri? Pentru că mor cel puțin 3-4 clienți la coadă.”


”Cea mai mișto Black Friday din România e aia de dinainte de alegeri, când uleiul și zahărul se dau nu doar cu reducere, ci chiar gratuit.”

”Vasluienii nu au participat nici unul la Black Friday, pentru că sunt rasiști.”

”În cinstea promoțiilor de Black Friday, prostituatele românce au lungit scurtul.”

”Patriarhia și-a anunțat enoriașii că de Black Friday pot dona și sume foarte mici.”

”De Black Friday, ciorbele de la terasele din zona Hala Matache vin cu două muște în loc de una"😅😇😆
Sunt glume si trebuie tratate ca atare!

Bonus

Două blonde se duc la pescuit. Una dintre ele prinde un peşte.
– Fată, dar nu ţi-e milă de peştişorii ăştia nevinovaţi, că-i scoţi aşa din apă?
– Dar de ce fată să-mi fie milă, nu vezi că le place?
– Eh, fată, dar de unde ştii?
– Păi dar nu vezi fată cum dau din coadă?😅


O blondă îşi găseşte maşina din parcare cu portiera înfundată. Un trecător binevoitor o sfătuieşte să sufle în ţeava de eşapament până când portiera revine la forma iniţială. Blonda nu stă mult pe gânduri şi începe să sufle.
În timp ce era în plină activitate, o altă blonda o vede şi îi spune:
– Ce faci dragă?
– Suflu ca să îndrept portiera.
– Vai dragă, fraieră mai eşti! N-o să reuşeşti niciodată!
– De ce, dragă?
– Pai nu vezi dragă c-ai ferestrele deschise!…😇
Sunt bancuri si trebuie tratate ca atare!

Citeşte şi: